Iisus conceput biologic

Iisus a fost conceput biologic prin relații sexuale între un bărbat și o femeie.
Dacă privim logic și ținem cont de contextul biblic, este firesc că Iisus a fost conceput prin relație firească între bărbat și femeie, nu prin miracol.

Deși evangheliile după Matei și Luca vorbesc de o concepere supranaturală, asta nu amână faptul că viața omenească a fost mereu transmisă prin legea biologică dată de Dumnezeu. Dacă legea asta s-a aplicat tuturor, e rezonabil să credem că s-a aplicat și în cazul lui Isus.

Matei 1:1-16 și Luca 3:23-38
Genealogiile din Matei și Luca arată o linie clară de descendență pentru Iisus urmărind un clar scop de a arăta că El provine din familia lui David.
Ce rost ar fi avut ca evangheliile să păstreze cu atâta grijă genealogia lui Iisus, dacă nașterea Lui nu ar fi fost legată în mod real de acea linie biologică?

În Luca 2:41-48, Iisus se arată ca un copil crescut normal de Iosif și Maria, fără semne că ar fi diferit de alții. Învăța și creștea treptat, ca orice copil.

Ioan 1:45Natanael spune simplu că Iisus e fiul lui Iosif.
Asta arată că la acel moment și pe parcursul vieții sale pământești Iisus era văzut ca fiul lui Iosif, iar ideea nașterii supranaturale a apărut mai târziu.
În același timp, în biblie nu este niciun indiciu că această percepție ar fi fost greșită sau că ar fi fost corectată imediat în text.
Faptul că nici Iosif, nici Maria, nici alții nu reacționează măcar o singură dată ca și cum ar ști că El e o ființă născută miraculos sugerează că ei îl percepeau ca om conceput în mod natural.

Conceperea „prin Duhul Sfânt” este menționată doar în două locuri: în dialogul Mariei cu îngerul (Luca 1:26-38) și în visul lui Iosif (Matei 1:18-25). În ambele cazuri nu apar alți martori, iar aceste relatări nu sunt confirmate de alte surse și pe lângă toace celelalte au fost redate în scris la zeci de ani după aceste evenimente, de alți oameni.
Nimeni altcineva nu este menționat că ar fi primit o revelație despre această concepere înainte ca Iisus să se nască sau să înceapă lucrarea sa publică.
În cazul lui Iosif, relatarea apare sub forma unui vis personal după ce el deja aflase despre sarcina Mariei și intenționa să o părăsească în ascuns. Această experiență nu putea fi verificată de nimeni altcineva și apare într-un context în care deja existau suspiciuni și neliniște în inima lui Iosif.
Ce grad de certitudine se poate avea asupra unui eveniment atât de neobișnuit, când el este relatat doar din două experiențe personale și nu este confirmat de nimeni altcineva că martor, nici măcar în vremea ceea?

În acele vremuri, o sarcină în afara căsătoriei era pedepsită cu rușine publică sau chiar moarte. În acest context, e de înțeles că Maria putea simți nevoia să-și protejeze viața, iar povestea conceperii divine putea fi singura cale de a evita condamnarea.
Din punct de vedere uman și rațional, Maria era, până la urmă, un om aflat într-o situație extrem de grea. O sarcină în afara căsătoriei putea însemna rușine, respingere și chiar pericol pentru viața ei. Într-un asemenea context, este de înțeles că ar fi putut simți nevoia să ascundă adevărul sau să explice lucrurile într-un fel care să o protejeze. Asta nu înseamnă că știm că a făcut-o, ci doar că această posibilitate nu poate fi pur și simplu ignorată.
Nu putem ști cât de probabil a fost acest lucru. Dar faptul că nu avem martori independenți sau alte confirmări ale conceperii supranaturale lasă, în mod firesc, loc pentru întrebări.

Ioan 19:25Maria stă la cruce, dar nu spune nimic și nu încearcă să-l salveze pe Iisus. Nu pare a reacționa ca o mamă care știe sigur că El e Fiul lui Dumnezeu,. În genere relatările evangheliilor nu descriu nicio acțiune prin care Maria ar fi încercat să împiedice răstignirea lui Isus.
Comportamentul ei e mai degrabă al unei mame copleșite de durere și frică, nu al cuiva care înțelege clar un plan divin.

Interpretări dogmatice că ea „știa și a acceptat”
În teologia creștină tradițională există o interpretare, deși ea este o concluzie doctrinară, nu o afirmație explicită a textului biblic, potrivit căreia Maria știa că Isus este Mesia și Fiul lui Dumnezeu, cunoștea profețiile despre suferința Lui, inclusiv cuvintele lui Simeon din Evanghelia după Luca 2:35: „o sabie îți va străpunge sufletul”, și a rămas credincioasă planului lui Dumnezeu chiar și în timpul răstignirii..
Din acest motiv, mulți teologi ortodocși, catolici și o parte dintre protestanți explică lipsa unei încercări de a opri răstignirea prin faptul că Maria a acceptat voia lui Dumnezeu, chiar dacă a suferit profund.
Totuși, este important de făcut distincția dintre text și interpretare. Niciuna dintre Evanghelii nu spune explicit: „Maria nu a încercat să-L salveze pentru că știa planul lui Dumnezeu și l-a acceptat.” Aceasta este o deducție teologică bazată pe ansamblul relatării biblice și pe doctrina despre misiunea lui Hristos, nu pe o afirmație directă a Scripturii.
Biblia nu arată nicăieri că Maria ar fi știut dinainte că Iisus urma să fie răstignit și nici că a acceptat asta conștient. Ideea că „știa și a acceptat” vine din teologie ulterioară, nu din textul biblic.
Faptul că înainte și după răstignire Maria nu arată că ar înțelege acest plan divin sugerează că nu fusese informată clar că moartea fiului ei era parte din voia lui Dumnezeu.

Deși Biblia nu zice clar că Iisus a fost conceput prin relație sexuală, contextul evenimentelor de atunci totuși arată că este real acest lucru. Când se spune că nașterea a fost „prin Duhul Sfânt”, asta nu înseamnă neapărat un miracol biologic, ci este vorba de o lucrare divină planificată din timp.
Sfințenia nașterii vine din scopul lui Dumnezeu și din genealogia neamului ales, nu neapărat dintr-o intervenție supranaturală.
În lipsa altor surse independente, relatările despre conceperea prin Duhul Sfânt pot fi privite fie prin credință în caracterul supranatural al evenimentului, fie printr-o atitudine de cercetare profundă și nu de dogmatism.
Ce face o naștere una divină, o minune care încalcă legile naturii, sau planul conștient al lui Dumnezeu dus la îndeplinire prin oameni pregătiți?

Pentru ca omul să fie cu adevărat liber, lumea trebuie să funcționeze pe baza unor reguli clare respectate cu strictețe de toate părțile. Aceste reguli, adică legile lumii fizice, au fost puse de Dumnezeu tocmai pentru ca omul să poată trăi și să facă alegeri cu responsabilitate. Dacă Dumnezeu ar ignora aceste legi după necesitate, ca în cazul nașterii supranaturale, omul n-ar mai fi parte din acel proces. Ar fi doar spectator, nu partener care reflectă natura divină.
Mântuirea adevărată apare doar când omul colaborează cu Dumnezeu, în cadrul ordinii create de El. De aceea, e logic să gândim că Iisus s-a născut într-un mod natural, într-o familie pregătită de Dumnezeu, fără diminuarea legilor biologice.
Cum ar putea Dumnezeu să le ceară oamenilor să respecte ordinea și legile create, dacă El însuși, în cel mai important moment al istoriei, le-ar fi ignorat?
Asta pe lângă faptul că și principalul oponent a lui Dumnezeu Lucifer ar putea acuza că Dumnezeu nu respectă propriile reguli ale realității, ceea ce ar submina dreptatea și autoritatea divină.

Isaia 7:14
Profetul Isaia îi vorbește împăratului Ahaz și casei lui David despre copilul numit Emanuel, prezentat ca un semn din partea lui Dumnezeu. În Noul Testament, Evanghelia după Matei 1:22–23 citează acest verset și îl aplică nașterii lui Isus.
Isaia aici nu spune direct că va fi vorba de o naștere dintr-o fecioară, adicăo femeie virgină, deoarece în textul ebraic nu apare cuvântul care înseamnă în mod direct și neechivoc „virgină”. Cuvântul folosit acolo înseamnă mai degrabă „fată tânără”, nu neapărat o fecioară în sens biologic.
Cuvântul folosit este:
עַלְמָה
Se pronunță: „almáh” și înseamnă în primul rând tânără femeie, fată aflată la vârsta căsătoriei.
Termenul nu afirmă explicit dacă este sau nu virgină, dar în traducerea greacă veche a Vechiului Testament (Septuaginta), realizată cu câteva secole înainte de Hristos, „almáh” a fost tradus prin cuvântul grecesc „παρθένος” (parthenos), care în mod obișnuit înseamnă „fecioară”. Această traducere este cea citată în Evanghelia după Matei 1:23 când aplică profeția la nașterea lui Isus. Însă dacă Isaia ar fi vrut să folosească termenul ebraic care înseamnă mai precis „virgină”, ar fi putut folosi cuvântul:
בְּתוּלָה
Se pronunță: „betuláh” și este termenul obișnuit pentru o fecioară (virgină) în sens biologic, deși și el are câteva excepții în funcție de context. De aceea există o dezbatere veche între cercetători. Unii consideră că „almáh” implică o fecioară, iar alții spun că sensul de bază este pur și simplu „tânără femeie”, fără a face din virginitate ideea principală a cuvântului.

Pe lîngă toate acestea, după cum sa menționat, acea profeție era adresată regelui Ahaz și vorbea despre un semn pentru vremea lui, nu despre ceva dintr-un viitor îndepărtat.
Însă mai târziu, creștinii au privit acest verset ca pe o imagine care se potrivește cu nașterea lui Iisus și l-au adaptat ca o profeție despre El. Este o practică răspândită când creștinii folosesc texte din Vechiul Testament, dându-le o semnificație nouă prin prisma convingerilor proprii bazate pe credința în Hristos .

Conceperea fizică Diminuează sfințenia lui Isus?
Unii cred că sfințenia lui Isus depinde de o concepere miraculoasă. Dar, dacă privim după voia și logica lui Dumnezeu, vedem altceva: El nu acționează ignorând ceea ce este real pentru oameni, ci strict prin oameni reali.
În cazul cu conceperea lui Iisus Dumnezeu a curățat treptat o linie de sânge — prin femei ca Tamar, Rahav și Rut, care au avut credință și curaj. Această linie duce până la Maria, o femeie pregătită spiritual.
Conceperea biologică a lui Isus, printr-un bărbat din neamul lui Avraam, a fost firească, dar parte dintr-un plan divin. N-a fost întâmplătoare, nici păcătoasă.
Sfințenia lui Isus nu vine dintr-un miracol biologic, ci dintr-o lucrare om-divin reușită. Faptul că s-a născut firesc, dintr-o genealogie pregătită de Dumnezeu, arată că oamenii pot colabora cu El pentru împlinirea voii divine.

Un alt factor care arată că Iisus a fost conceput în mod normal este reacția lui Iosif. Când a aflat că Maria era însărcinată, el a fost tulburat. Știa că nu era copilul lui, dar nu voia s-o expună, deși a vrut chiar s-o părăsească (Matei 1:19). Această reacție nu ar fi avut sens dacă el ar gândi că Dumnezeu a făcut un miracol supranatural. Reacția lui arată că s-a întâmplat ceva uman.
Ar putea Iosif să se gândească să o abandoneze în taină pe Maria, dacă era clar pentru el că pruncul din ea venea direct de la Dumnezeu, printr-un miracol? Oare nu arată reacția lui Iosif că la acel moment el știa că sarcina Mariei era rezultatul unei conceperi obișnuite, dar în afara legământului cu el?

Conceperea lui Isus – când, unde și cum a fost, cu adevărat?
Iisus nu a fost conceput prin magie sau printr-un miracol care ignoră legile naturii. Conceperea Lui a avut loc în mod natural, dar în cadrul unui plan bine gândit de Dumnezeu, în armonie cu legile creației.
După ce îngerul Gavril îi spune Mariei că va naște un copil, ea pleacă imediat din Galileea și merge în Iudeea, la rudele sale – Zaharia, care era preot, și soția lui Elisabeta, însărcinată în luna a șasea. Maria rămâne acolo aproape trei luni (Luca 1:56)
În acest timp, în casa unui om credincios, pregătit de Dumnezeu, are loc conceperea lui Iisus. Totul se întâmplă natural, dar cu sens și scop divin. Cel mai probabil, acest bărbat a fost chiar Zaharia. Nu este vorba despre păcat, ci despre o lucrare prin care Dumnezeu aduce în lume un copil fără păcat ereditar, născut dintr-o linie genealogică purificată și pregătită spiritual — o linie în care s-au aflat femei ca Tamar, Rahav și Rut.
Iisus a fost conceput în acel timp cât Maria a stat în casa lui Zaharia, sub ocrotirea lui Dumnezeu. Totul s-a întâmplat înainte ca ea să revină acasă și înainte ca Iosif să devină soțul ei.